Cu
ocazia declaraţiei de presă emisă cu prilejul a 25 de ani de
activitate a companiei BMW Forschung und Technik GmbH, germanii au
făcut publică lansarea unui sistem de asistenţă pentru
porţiuni înguste de drum: BMW Narrow Pass
Assistant.
Maşina este echipată cu o serie de senzori care detectează dacă
drumul se îngustează şi dacă spaţiul rămas este suficient de larg
pentru a trece pe lângă obstacol în deplină siguranţă.
Sistemul confirmă sau înfirmă distanţa pe care
şoferul apreciază că o are faţă de un obstacol lateral,
asigurându-se că există spaţiu suficient în ambele părţi
laterale.
Sistemul este format dintr-un scaner cu laser
montat în spoilerul faţă, măsurând zona din faţa maşinii. Pe lângă
scanerul frontal, sistemul este prevăzut şi cu patru
senzori ultrasonici, care detectează eventualele obstacole
de pe laterale, precum balustrdte sau alte autovehicule angrenate
în trafic.
Informaţiile
de la senzori sunt prelucrate şi afişate şoferului, avertizându-l
pe acesta dacă are sau nu loc între două obstacole, dar îl şi ajută
să-şi menţină traiectoria în timp ce se deplasează prin zona
îngustată.
Acest sistem se dovedeşte util în marile aglomeraţii urbane, dar
şi în cazul rulării pe autostrăzi, putând fi prevenite o serie de
accidente cauzate prin acroşarea la schimbarea benzii de rulare,
spre exemplu.